O radiografie dentară este o imagine a dinților tăi, realizată prin expunerea la radiații X, pe care dentistul o folosește pentru a evalua sănătatea ta orală.
Radiografiile dentare pot fi făcute regulat, o data pe an, în cadrul consultului stomatologic de rutină, sau cu ocazia efectuării unui tratament sau a unei intervenții chirurgicale.
Riscurile efectuării unei radiografii dentare digitale
Aparaturile radiologice moderne ale prezentului utilizează tehnologii avansate, computerizate, prin care efectuează radiografii dentare digitale, de înaltă rezoluție, prin expunerea la doze de radiații foarte scăzute.
Dintre toate ramurile radiologiei, radiologia stomatologică utilizează nivelurile cele mai scăzute de radiații.
Radiografia dentară, mai ales în varianta ei digitală, este considerată a fi o procedură de diagnostic stomatologic foarte sigură din punct de vedere al iradierii.
Luând în considerare frecvența cu care un individ efectuează radiografii dentare de-a lungul vieții, a fost necesară efectuarea a numeroase studii pentru stabilirea siguranței investigațiilor radiologice.
Chiar și o ușoară modificare a stării de sănătate, datorată acestor investigații, ar fi considerată o problemă foarte importantă de sănătate publică.
Noile tehnologii de radiografie dentară digitală au făcut ca sănătatea orală să fie obținută și menținută în cel mai sigur mod posibil pentru sănătatea generală.
O radiografie dentaraă digitală expune pacientii la 20 % din radiațiile la care erau expuși prin tehnicile clasice.
Medicii stomatologi salvează în prezent mii de dinți (și chiar vieți) anual, diagnosticând infecții pulpare, abcese periodontale și tumori, prin investigații radiologice mai sigure că niciodată.
O radiografie dentară digitală retroalveolara expune pacientul la 2-4 µSv, iar una panoramică la doar 6-9 µSv.
Zilnic, suntem supuși unor micro-riscuri generate de radiațiile naturale, iar radiațiile produse artificial acționează asupra organismului la fel că și cele naturale.
Însuși faptul că locuim pe această planetă ne supune radiațiilor. Materialele din care ne construim casele au un anumit grad de radioactivitate.
O parte din hrană noastră este radioactivă (bananele, cartofii, morcovii, carnea roșie) și chiar apa. Însuși dormitul lângă o altă persoană ne supune unor radiații.
Chiar și Universul ne transmite radiații, prin urmare cei care locuiesc în zone montane, la altitudini mai mari, sunt mai afectați decât cei care locuiesc lângă mare, de exemplu.
Țineți cont de asta atunci când vă sperie gândul efectuării unei tomografii dentare.
Ce riști dacă nu faci o radiografie dentară la timp?
Medicina modernă se bazează pe investigații performanțe, care ajută la prevenția și diagnosticarea corectă a diverselor afecțiuni.
Stomatologia nu face excepție, investigațiile radiologice moderne fiind, în prezent, fundația oricărui tratament corect și lipsit de riscuri.
Medicul tău stomatolog face tot posibilul să îți îngrijească sănătatea orală corespunzător, dar o examinare vizuală nu îi oferă toate informațiile necesare.
Refuzând să efectuezi o radiografie dentară atunci când îți este indicată, te expui anumitor riscuri:
- agravarea afecțiunilor dentare nedescoperite;
- alocarea unei sume mult mai mari de bani în viitor – pentru tratarea afecțiunilor agravate;
- imposibilitatea tratării afecțiunii – sunt medici care refuză să efectueze tratamente fără să știe exact cu ce se confruntă;
- tratarea incompletă, incorectă – dureri, infecții, necesitatea refacerii tratamentului, după efectuarea unei radiografii necesare unui tratament corect.
Intotdeauna este bine sa fii corect informat, ca sa poti cântari beneficiile și riscurile, înainte de orice tratament sau investigatie radiologică.
Clinicile Dentare Unident si Centrele de Radiologie Unident sunt dotate cu echipamente radiologice moderne, digitale, ce au ca rezultat radiografii dentare digitale și tomografii foarte clare, cu până la 80% mai putine radiații decât în cazul echipamentelor clasice.