De cele mai multe ori, pacienții merg la medicul stomatolog atunci când se confruntă cu durerea dentară, însă există afecțiuni serioase care pot să nu prezinte niciun simptom în faze incipiente. De aceea, cea mai bună măsură împotriva apariţiei oricăror probleme de sănătate este prevenţia, prin controale stomatologice regulate, realizate cel puțin o dată pe an.
Iată care sunt afecțiunile cu care se confruntă cel mai frecvent adulții:
1. Caria dentară
Cea mai răspândită afecțiune la nivel mondial și, totodată, cea mai freventă problemă care provoacă durere este caria dentară. Netratată la timp sau corespunzător, aceasta poate evolua rapid și poate afecta structura dintelui natural, ducând până la extirparea pulpei dentare sau, în unele cazuri, la extracţia dintelui. Caria trebuie reperată şi stopată cât mai devreme, astfel încât să poată fi tratată și medicul să poată reface arhitectura dintelui cu materiale estetice.
2. Placa bacteriană şi tartrul
Un motiv frecvent pentru care pacienții merg la medicul dentist este depunerea tartrului pe suprafaţa dinţilor. Acesta favorizează bolile parodontale (afecțiuni ale țesutului care menține dintele în os), a cariilor, a halenei (respirație neplăcut mirositoare), mobilitatea dinților, putând duce, în final, chiar la pierderea danturii. Controalele periodice şi igienizările regulate, de cel puțin 2 ori pe an, vor remedia relativ uşor această problemă prin detartraj ultrasonic, air-flow şi periaj profesional în cabinetul dentar.
3. Pierderea unuia sau a mai multor dinți
Una din cele mai grave dar şi frecvente probleme cu care se confruntă pacienții este pierderea dinților, pentru care există mai multe cauze, printre care: igiena dentară precară, cariile netratate, boala parodontală sau traumatisme suferite. În timp, dinții care lipsesc pot cauza atât probleme de ordin estetic, cât și de ordin morfo-funcțional, afectând fonația sau masticația. În acest caz, este necesară înlocuirea dinților cu ajutorul unor implanturi sau a unor lucrări protetice fixe sau mobile, în funcție de nevoile pacientului. În cadrul Clinicilor Dentare Premium Unident, tratamentul cu implant dentar se face cu ajutorul tehnologiilor avansate de simulare 3D a tratamentului, cu lasere performante și aparatură de top pentru măsurarea stabilității implanturilor, asigurând predictibilitate și precizie în realizarea tratamentelor, vindecare rapidă postoperatorie, precum și lipsa complicațiilor sau a durerii.
4. Abcesul dentar
Un abces dentar este o infecție dureroasă la rădăcina unui dinte sau între gingie și un dinte și este cauza cea mai frecventă a durerilor dentare severe. Aceste probleme pot provoca deteriorări ale smalțului dentar, care permit bacteriilor să infecteze pulpa dintelui. Infecția se poate răspândi, de asemenea, de la rădăcina dintelui la oasele de susținere ale dintelui. Simptomele care denotă prezența unui abces dentar sunt: durerea severă continuă, pulsatilă sau ascuțită, febră, inflamarea zonei, dureri la masticație etc.
Tratamentele endodontice de tratare a infecțiilor realizate în cadrul Clinicilor Dentare Premium Unident se bucură de o rată de succes de peste 90%, datorită tehnicilor și echipamentelor avansate folosite, a utilizării microscopului electronic și a sterilizării canalelor endodontice cu Laser, precum și a terapiei de biostimulare.
5. Respirația urât mirositoare
Cunoscută sub denumirea de „halenă”, respirația urât mirositoare are un impact major asupra calității vieții pacientului și este și ea unul dintre principalele motive pentru care acesta se prezintă la medicul stomatolog. Halena poate fi cauzată de carii, lucrări protetice retentive, tartru etc., de aceea este nevoie de un consult de specialitate şi de un tratament adecvat pentru eliminarea ei.
6. Gingivita şi problemele parodontale
sunt afecțiuni care îi trimit frecvent pe pacienți la medicul dentist, atunci când aceștia simt durere, sensibilitate și mobilitate dentară, sângerări dentare.
În lipsa tratamentului, consecinţele pot fi devastatoare ducând până la pierderea dinţilor. În Clinicile Dentare Premium Unident tratăm aceste afecțiuni cu ajutorul laserilor chirurgicali și terapeutici cu programe specifice de biovitalizare, regenerare și sterilizare, pentru accelerarea vindecării, eliminarea complicațiilor sau cu efect antialgic.
7. Poziţia incorectă a dinţilor pe arcada dentară
O altă problemă dentară frecventă este dată de poziția incorectă a dinţilor pe arcada dentară, ce provoacă diverse inconveniente, precum: zâmbetul inestetic, ocluzia incorectă, dureri la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare. În cadrul Clinicilor Dentare Premium Unident, pacienții beneficiază de un plan de tratament ortodontic complex, cu abordare multidisciplinară, utilizând cele mai bune sisteme ortodontice, tehnici de tratament avansate și cele mai performante materiale, furnizate de liderii mondiali în domeniu.
8. Molarii de minte
Cunoscuți popular ca măselele de minte, acestea pot reprezenta o problemă dentară atunci când nu erup, rămânând într-un stadiu intermediar de erupție sau chiar într-un stadiu incipient de formare în os. Molarii de minte pot cauza dureri, leziuni ale gingiei, infecții și chiar deteriorarea maxilarului sau a altor dinți. În funcție de gravitatea fiecărui caz clinic în parte, se poate recurge la tratarea dintelui, în vederea conservării acestuia, extracția reprezentând ultima soluție la care apelăm. În Clinicile Dentare Premium Unident, extracțiile sunt realizate prin tehnici avansate, utilizând cele mai moderne și sigure tehnologii minim invazive și terapii cu laser, regenerative, pentru rezultate rapide, sigure, lipsite de durere și complicații.
9. Bruxismul
Această afecţiune în care pacienţii scrâşnesc din dinţi involuntar, fie în timpul zilei, fie în timpul nopţii este un alt motiv care îi poate aduce pe pacienți în cabinetul stomatologic. Printre simptomele semnalate se numără: dureri de cap, dureri dentare, la nivelul articulaţiei, iar în timp, pot apărea o serie de probleme suplimentare – abraziuni şi fracturi dentare. Medicul specialist poate depista şi rezolva această problemă, prin aplicarea unor gutiere de plastic care protejează cele 2 maxilare de un contact puternic între ele şi care relaxează musculatura prin poziţionarea corectă a arcadelor dentare.
10. Dinţii hipersensibili
Această afecțiune este caracterizată de disconfort resimțit de pacienți în momentul ingerării unor alimente şi băuturi reci, calde, dulci, dar și în timpul periajului sau folosirii aţei dentare.
Această problemă poate apărea din mai multe motive, printre care: cariile dentare, dinți fracturați, boli ale gingiilor, rădăcina dintelui expusă. Medicul specialist va identifica factorii care stau la baza sensibilității dentare, apoi va trata această cauză.